Festivalul UNTOLD are loc în acest an între 9-12 septembrie 2021, la Cluj-Napoca, iar organizatorii au estimat un număr de 95.000-100.000 pe zi la festival, după un an de pauză, dată fiind pandemia de COVID-19 care a atras după sine restricţii în ceea ce priveşte interacţiunea umană, spune Eduard Chereji.
Chereji susține că acest lucru reprezintă o garanţie că lucrurile merg într-o direcţie bună şi un prim pas către normalitate.
Conform oficialilor UNTOLD, festivalul poate acomoda în jur de 95.000-100.000 de persoane pe zi, cum s-a întâmplat şi la ediţia din 2019, ultima care a avut loc înainte de a izbucni pandemia şi atât organizatorii, cât şi oraşul Cluj-Napoca, în care acesta va avea loc, sunt pregătiţi pentru un asemenea număr de persoane, potrivit zf.ro.
prosti si criminali sunt cei care aproba asa ceva!
Bineînțeles că aprobă, pentru bani și rahat se mănâncă. Cel mai enervant lucru e că nesimțiții anunță la știri că ar trebui sa evităm un următor val al pandemiei, iar în știrea următoare fac reclama la festival. In plus, nici nu mai zic de o posibilă „epidemie”, da, epidemie de păduchi, care, daca cauți unpic mai bine o să afli că e cam inevitabilă (până și parlamentarii colcăie, de altfel, că majoritatea bucureștenilor).
Cer scuze pentru cacofonie, oricum, esențialul contează.