În perioada 29-31 octombrie 2012, Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca va fi gazda tradiţionalului festival de toamnă Autumnalia, unde vor fi trei zile de spectacole în care protagoniştii sunt formaţiile, ansamblurile, trupele şi atelierele din cadrul CCS. De asemenea, vor fi prezente şi formaţii de dansuri, solişti şi trupe de divertisment de la universităţile clujene.
„Autumnalia” este un eveniment cultural-artistic care se ţine anual la începutul anului universitar şi este un bun prilej de întâlnire şi prezentare a tuturor formaţiilor, mai ales studenţilor din anul I care doresc să-şi descopere, perfecţioneze, manifeste talentele artistice într-un cadru extrem de generos, cu perspective de promovare în cadrul numeroaselor festivaluri naţionale şi internaţionale la care Casa de Cultură a Studenţilor este invitată să participe.
Luni, 29 octombrie 2012, va avea loc o piesă de teatru adaptată după Moliere, în regia lui Virgil Mureşan şi pusă în scenă de Trupa G.Thalia.
Marţi, 30 octombrie 2012, cei care iubesc Jazz-ul sunt aşteptaţi la un regal jazistic susţinut de Big Band Gaio şi invitaţii lor, nume cunoscute consumatorilor de jazz.
Miercuri, 31 octombrie 2012, ultima zi a evenimentului va fi rezervată unei seri de dans şi a umor de bună calitate. Vor urca pe scenă formaţii care şi în acest an au adunat numeroase premii la festivaluri de profil din ţară şi străinătate.
Pe toată durata festivalului, în holul CCS va fi prezentată o expoziţie de fotografie – „Transfotografia”, organizată de Atelierul de text şi imagine SEMN prin care se urmăreşte „o escaladare de flux identitar iniţial şi o asumare de trecere de prag ce permite o asumare de alter sau neo-identitate prin raportare la semnele şi sensurile fotografiei, în înţelesul ei de imagine tehnică, actând întru declinări ale reprezentării tari şi/sau slabe ale evidenţelor realului şi realităţii”.
Spectacolele încep în fiecare seară la ora 19.00 şi intrarea este liberă.