Începe TIFF 2013. Concerte şi proiecţii speciale în primele zile de festival

Amantii Pasageri - Filmul de deschidere TIFF 2013
Amantii Pasageri – Filmul de deschidere TIFF 2013

Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internațional de Film Transilvania debutează mâine, 31 mai, de la 20.45, în Ursus Open Air (Piața Unirii) din Cluj, cu o porţie de umor marca Pedro AlmodóvarAmanții pasagerii/ Los Amantes Pasajeros, un film de succes în Spania, va rula în premieră în România, întro proiecție unică.

Câțiva dintre cei mai bine cotați actori spanioli, alături de Penélope Cruz și Antonio Banderas, care au apariții cameo, vor încânta audiența într-un film distribuit de Independența Film.

Ediţia de anul acesta va fi introdusă de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, împreună cu primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc. Dintre invitaţii speciali prezenți la gala de deschidere se vor afla Nik Powell, directorul National Film and Television School din Marea Britanie și vice-președinte în consiliul Academiei Europene de Film, celebrul director de imagine Ed Lachman (Trilogia Paradis, r. Ulrich Seidl), Pablo Berger – regizorul filmului mut Blancanieves (2012), David Lambert, regizorul și scenaristul Hors les Murs, Denis Côté, premiat recent la Berlin pentru Vic et Flo ont vu un ours, Frederic Boyer, directorul Festivalului de la Tribeca ( New York) și membru al juriului competiției.

Proiecţiile de la Mănăștur Open Air vor începe mâine, la 22.00, cu filmul  Calea mântuirii/ Redemption Street  (r. Miroslav Terzić), povestea unui tânăr procuror care primeşte misiunea de a cerceta dispariția unui grup paramilitar, în timpul războiului din Bosnia și Herțegovina.

Spectatorii vor afla mai multe despre povestea de dragoste dintre actrița Liv Ullman și regizorul Ingmar Bergman în Liv & Ingmar (r. Dheeraj Akolkar), de la 13.00, la Cinema Florin Piersic. Tot vineri va rula și primul  titlu din Focus Slovacia, Câinele meu ucigaș/ My Dog Killer (r. Mira Fornay), la Cinema City, Sala 4, de la 19.30. De la aceeași oră, dar la Cinema Victoria, va fi proiectat documentarul Opera despuiată/ Naked Opera, despre viața decadentă a unui om de afaceri bogat care află că mai are puțin de trăit, în prezența regizoarei Angela Christlieb.

Casa de Cultură a Studenţilor va găzdui, duminică, de la ora 18:30, un concert pentru iubitorii de muzică tradițională cu  Ritmuri din Balcani (r. Stefan Schwietert), un documentar despre Marcel Cellier, cel care a descoperit muzicieni din Europa de Est, inclusiv pe Gheorghe Zamfir, promovându-i pe plan internațional. Ioan Pop și Grupul Iza vor încheia seara cu un spectacol de muzică maramureșeană.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR). TIFF Sibiu va avea loc între 19 și 23 iunie, iar TIFF București, între 11 și 17 iunie, la Grand Cinema Digiplex Băneasa.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Programului Media al Uniunii Europene, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Institutului Cultural Român

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.