Librăria Maranatha oferă cele mai noi cărți creștine

carti crestineTot mai multe familii creștine cu mai mulți ani de căsătorie în spate și care au copii preferă să își cumpere carti crestine, care tratează subiectul creșterii și educației copiilor. Există o serie de cărți creștine interesante și care merită citite de către părinți, cum ar fi: „Partea a doua a căsniciei”, „Căsătorie garantată pe viață” sau „Voia lui Dumnezeu în familie”, acestea sunt doar câteva dintre titlurile care merită cumpărate.

Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? De ce existăm în această lume? Acestea sunt întrebările fundamentale ale existenței umane. Cei care nu și le pun și aceia care nu găsesc răspunsurile la aceste întrebari își irosesc viața și își ratează destinul. O carte creștină te ajută să descoperi adevărul despre viață și despre Dumnezeu.

Viața în sine este o colecție de opt predici a lui Iosif Țon în care vei găsi expus, dincolo de imperfectiunile omenești, planul lui Dumnezeu cu privire la propria persoană.

În cărțile creștine găsești răspunsuri la întrebările existențiale ale vieții: cu ce scop l-a creat Dumnezeu pe om, cu a ajuns omul să își rateze destinul, ce a întreprins Dumnezeu pentru reabilitarea omului și ce îți cere El ție pentru împăcarea voastră, precum și planurile pe care le are El cu tine pentru viitor și pentru eternitate. Aceste lucruri sunt cele mai importante din Univers, nu le trata cu superficialitate și lasă pentru un moment scepticismul tău și necredința ta la o parte, ca să poți judeca obiectiv.

La categoria cărți creștine vă stau la dispoziție prin intermediul Librăriei Maranatha câteva sute de titluri de cărți creștine, puse la dispoziția dumneavoastră pentru cazuri umanitare. Orice comandă de cărți crestine de la librăria Maranatha devine în mod indirect un ajutor umanitar pentru persoanele defavorizate și cei care au într-adevăr nevoie de ajutor.

Librăria Maranatha dispune de o gamă variată de cărți creștine din categorii variate, cum ar fi: cărți de istorie, cărți motivaționale, cărți de psihologie, cărți de studiu biblic, cărți de sănătate, cărți despre creșterea copiilor, cărți pentru tineri și adolescenți, despre căsătorie și familie etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.