Noul „U” Cluj primește sprijinul veteranilor Alex Păcurar și Gabi Giurgiu

Managerul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a reușit să îi convingă pe veteranii Alexandru Păcurar și Gabriel Giurgiu să se alăture lotului noului „U” Cluj condus de Marius Popescu și Zsolt Szilagyi și să evolueze în Liga a 4-a.

alex pacurar, marius popescu, gabi giurgiu U Cluj

„Gabriel Giurgiu și Alexandru Păcurar au revenit la Universitatea Cluj, echipă la care au crescut şi s-au format ca fotbalişti. Cei doi au efectuat deja primele antrenamente sub comanda lui Marius Popescu.

În vârstă de 33 de ani, Gabriel Giurgiu a evoluat ultima dată în Liga I, la Concordia Chiajna, formație pentru care a marcat 4 goluri și a reușit un “assist”. Produs al Universității, el a îmbrăcat tricoul alb-negru înainte de a face pasul spre Oțelul Galați. Evoluțiile sale au atras atenția rușilor de la Rubin Kazan, club la care s-a transferat în 2007. Ultima sa experiență în afara țării a fost în Israel, la Maccabi Netanya.

Alexandru Păcurar (34 de ani) are în CV echipe precum Dinamo București, Gloria Bistrița, Pandurii Târgu Jiu, Steaua Bucureşti și ȚSKA Sofia. Atât Giurgiu, cât şi Păcurar au peste 200 de partide oficiale în Liga 1″, notează oficialii clubului într-un comunicat oficial.

„U” Cluj va debuta în eșalonul patru fotbalistic sâmbătă, 10 septembrie, pe Cluj Arena, în compania formației ACS Triteni. Clujenii și-au amânat prima etapă care începe în acest weekend pentru a-și forma un lot competitiv.

One thought on “Noul „U” Cluj primește sprijinul veteranilor Alex Păcurar și Gabi Giurgiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.