Oana Zăvoranu: „Vadim Tudor a încercat să mă violeze la Senat”. Declaraţii incredibile ale Queridei!

Oana Zăvoranu a făcut declaraţii şocante despre Corneliu Vadim Tudor şi pornirile sexuale ale acestuia, în direct, în cadrul emisiunii Cancan TV difuzată de postul Acasă TV de luni până joi, de la  ora 22:00.

Bruneta a recunoscut că Tribunul Vadim Tudor a încercat să o violeze în biroul lui de la Senat.

„Eu nu simţeam că am o chemare pentru politică. Nu simţeam că este locul meu în Parlament stând şi făcând X şi 0. Am decis să spun ceea ce spun pentru că pentru o femeie este foarte urât să i se spună că este urâtă. El mi-a spus acum că sunt urâtă, că sunt o arătare. Atunci nu spunea asta. Îi plăcea de mine. Nu am vrut să spun acest lucru atunci. Am încercat să păstrez la un nivel cât mai profesionist relaţia cu el.

Am avut mai multe întâlniri la birou la el. Am fost luată cu furca de acasă ca să merg la acea conferinţă ca să vină presa. Îmi dădea sute de telefoane că odată cu venirea mea vine presa. După conferinţe ne retrăgeam în biroul lui.

S-a întâmplat să mergem de multe ori la un restaurant. Eu tot încercam să-l şochez, culminând cu vizita la Senat îmbrăcată cu ţinte şi cu haine de piele crezând că se va oripila.

El de fapt a încercat să mă violeze. A tăbărât pe mine la Senat. După ce mi-a arătat ce tablouri are în birou, s-a dus şi a închis uşa. Apoi a băgat cheia în buzunar. Cred că îi era teamă să nu intre cineva peste noi. A venit la mine şi şi-a schimbat privirea galeş”, a mărturisit Zăvo.

„Mă, da tu eşti frumuşică rău de tot, mi-a spus el. A încercat să mă ia în braţe, mie mi-a venit rău pe loc şi am început să-mi caut geanta pentru că nu ştiam cum să plec mai repede.

Oricum, totul s-a terminat cu o scurtă fugăreală, el a început să transpire, iar mie mi s-a zbârlit părul pe mine de libidoşenie. Eu tot încercam să-i spun că glumeşte, dar lui i s-au micşorat ochii şi a spus că nu.

În momentul în care s-a simţit refuzat a început să facă bale la gură şi să-l facă pe Pepe în toate felurile, pentru că i-am spus înainte că soţul meu mă aşteaptă”, a povestit Oana despre cum Vadim a încercat s-o agreseze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.