Omul lui Uioreanu de la DNA și-a recunoscut vinovăția

Comisarul-şef al poliţiei judiciare din cadrul DNA Cluj, Valentin Tătar, şi-a recunoscut vinovăţia în dosarul de scurgere de infirmaţii secrete în care este cercetat.

uioreanu arestat

Tătar, comisarul-şef al poliţiei judiciare DNA Cluj, a fost trims în judecată de către procurorii DNA pentru săvârșirea în concurs a trei infracțiuni, din care una în forma tentativei, de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, Tătar a acceptat pedeapsa stabilită, de un an şi şase luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

„În perioada ianuarie – iunie 2014 inculpatul TĂTAR VALENTIN, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a transmis unor persoane informaţii nedestinate publicităţii, din 2 dosare penale. În prezenţa apărătorului ales inculpatul TĂTAR VALENTIN a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în comuncatul trimis de DNA.

Tătar este acuzat că i-ar fi furnizat informații care nu aveau caractear fi furnizat informații care nu aveau caracter public, unor persoane interesate, din anchetele DNA. Printre altele, comisarul-şef al poliţiei judiciare din cadrul DNA Cluj ar fi dat şi detalii legate de dosarul de corupţie în care este implicat Horia Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.