Părinții ai căror copii fac școală online pot obține bani de la stat

Părinții care stau acasă cu copiii, dacă cursurile acestora s-au mutat online, pot beneficia de indemnizația de la stat care se acordă în această situație.

Astfel, ordonanța de urgență în acest sens a fost aprobată de guvern la începutul lunii octombrie și prevede acordarea de zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani și cu vârsta de până la 26 de ani, dacă aceștia sunt cu dizabilități, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară.

Indemnizația este în valoare de 75% din venitul mediu brut, dar nu mai puțin de 2.500 de lei și se oferă doar unuia dintre părinți. Părinții care primesc aceste zile libere/indemnizația trebuie, însă, să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– au copii cu vârsta de până la 12 ani, sau cu vârsta de până la 26 de ani dacă aceștia sunt cu dizabilități
– celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere se află în una din situațiile prevăzute la articolul 3 din Legea 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei
– locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca

Ajutorul de la stat se acordă doar pe perioada stării de alertă, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2021 – 2022, fără a se include vacanțele. 

Pentru a primi indemnizația, părintele trebuie să ceară de la școala copilului o adeverință care să ateste că unitatea de învățământ desfășoară cursurile online. 

Potrivit digi24.ro, cu acest document și cu o declarație pe proprie răspunde în care se menționează faptul că este singurul părinte care beneficiază de această indemnizație le duce la angajator, care mai apoi depune aceste acte la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituție care mai apoi va face demersurile necesare ca părintele să primească banii. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.