Primăria Apahida vrea să organizeze o piață volantă. Primarul Fati îi cheamă la discuții pe producătorii locali

Primarul Apahidei, Grigore Fati, a anunțat că își dorește să implementeze proiectul pieței volante și în comuna pe care o conduce pentru a încuraja astfel producătorii locali.

Potrivit reprezentanților primăriei din Apahida, producătorii locali interesați de participare sunt chemați la o întâlnire cu cei din primărie pentru a stabili mai multe detalii.

„Felicităm și susținem inițiativa de a pune bazele unei piețe volante în Comuna Apahida.

Vrem să oferim ocazia producătorilor locali de a avea acces la un instrument potrivit pentru interacțiunea directă cu potențialii clienți.

De asemenea, ne dorim ca locuitorii comunei să aibă acces la produse de tradiție specifice zonei noastre, să cunoască și să aprecieze munca celor ce vin cu produsele pe tarabe.

Plecând de la aceste idei, Primăria Comunei Apahida propune o întâlnire tuturor producătorilor locali interesați de participarea la o astfel de piață pentru a discuta detalii legate de acces, produse sau modalități de sprijin aflate la îndemâna Primăriei.

În acest sens, vă rugăm să luați legătura cu d-na Cristina Belce – Viceprimar (0751-180817), cu d-nul Horațiu Cioara – consilier al Primarului (0740848965), sau folosind adresa de email [email protected], este mesajul transmis de primarul Grigore Fati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.