Record de permise reţinute de poliţişti la nivel național într-o singură zi! Cât de mult respectă românii legea ?

Peste 600 de şoferi au ajuns pietoni după o acţiune la nivel naţional a poliţiştilor.

O acţiune desfăşurată vineri de către Poliţia Română la nivel naţional a adus reţinerea a peste 600 de carnete de conducere, demonstrând astfel din nou cât de haotic se circulă pe drumurile din România. Zeci de şoferi au fost prinşi cu viteze mult mai mari, depăşiri în zone interzise sau alte delicte.

La data de 28 februarie anul curent, polițiștii au organizat 225 acțiuni punctuale (8 pe linia siguranței în școli, 4 pe linie de evaziune fiscală și 16 în domeniul silvic), intervenind, totodată, și la 2.274 de evenimente (1.791 fiind sesizate prin 112).

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 729 de infracţiuni, 120 persoane fiind depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 24 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 8.300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.200.000 de lei şi au fost confiscate bunuri de peste 13.000.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, astfel, au constatat 88 de infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 651 de permise de conducere și au fost retrase 222 de certificate de înmatriculare. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.