Preşedintele Traian Băsescu urează, în mesajul oficial transmis cu prilejul Anului Nou, ca „anul 2013 să fie unul al liniştii şi al solidarităţii între români”.
„Dragi români, cu prilejul Noului An pe care îl întâmpinăm în această noapte, vă adresez gândurile mele cele mai bune, însoţite de calde urări de sănătate, prosperitate şi bucurie alături de cei dragi. Fie ca anul 2013 să fie unul al liniştii şi al solidarităţii între români!”, afirmă şeful statului în mesajul său transmis de Administraţia Prezidenţială.
Potrivit MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescu va petrece Revelionul la Covasna, unde a ajuns duminică cu un elicopter, împreună cu soţia sa, Maria Băsescu. El a precizat că va petrece alături de fiicele sale, Ioana şi Elena, şi că nu a invitat pe nimeni din PDL.
Şeful statului le-a spus jurnaliştilor că a ieşit să bea o cafea la un hotel aflat în apropierea vilei de protocol din staţiune, hotel unde va petrece şi Revelionul.
„Mă simt bine, aer curat, frumos, şi parcă e în iernile de prin Bucovina, se lipesc nările de frig, ceea ce e plăcut”, a afirmat Băsescu, precizând că vrea să stea „mai liniştit” în aceste zile.
Întrebat unde va petrece Revelionul, şeful statului a spus că la Hotelul Clermont din staţiunea Covasna. „Şi dacă nu v-aş spune, tot aţi afla. La Clermont o să fac Revelionul, vor veni şi fetele mâine (luni – n.r.)”, a afirmat el.
