Schimb de generatii la „U” BT Cluj-Napoca! Mihai Silvasan, Branko Cuic si Dorin Pintea vor face echipa pe banca tehnica in noul sezon!

Ratarea titlului in sezonul trecut al Ligii Nationale si incheierea campionatului pe locul 4 i-au fost fatale antrenorul Marcel Tenter, care a fost indepartat de la timona, iar conducerea le-a propus lui Mihai Silvasan si Branko Cuic sa preia echipa, care au acceptat.

silva1
Nagy Melinda / u-bt.ro

Astfel, noua componenta a bancii tehnice la U-Banca Transilvania Cluj pentru sezonul viitor va fi formata din: Mihai Silvășan (antrenor principal), Dorin Pintea (secund) si Branko Ćuić (team manager).

„Clubul mulțumeşte, pe această cale, domnului Marcel Ţenter, pentru implicarea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate pe tot parcursul ultimului sezon și jumătate, sezon încununat de câștigarea Cupei României. De asemenea, clubul îi doreşte domnului Ţenter mult succes în carieră”, se arata intr-un comunicat pe site-ul clubului, u-bt.ro.

„Din păcate, drumul meu la echipa U-Banca Transilvania se încheie aici. Am avut cinci sezoane încheiate, atât cu realizări, dar și cu unele neîmpliniri. Vreau să mulțumesc fanilor și susținătorilor noștri și, cu speranța că am contribuit și eu la continuarea tradiției clujene în baschetul românesc, vă urez mult succes în continuare!”, a declarat Tenter, cel care a castigat la „U” BT Cluj in sezonul recent incheiat trofeul Cupei Romaniei.

Noul antrenor principal, Mihai Silvăşan (31 de ani) este un produs al şcolii de baschet clujene, jucând din 2001 doar la „U”, iar noua poziție este rezultatul loialității şi motivației de care a dat dovadă în întreaga carieră de jucător. Sezonul trecut a fost antrenor secund al echipei de seniori, alături de Dorin Pintea. Ca jucător, are în palmares opt titluri naţionale la juniori, iar la seniori a câştigat un titlu naţional, de trei ori a fost vicecampion naţional şi finalist în CEBL (Cupa Europei Centrale). A fost, de asemenea, căpitanul de echipă al Naţionalei României. Ca antrenor secund, a contribuit la câştigarea, în acest sezon, a Cupei României.

„În primul rând, vreau să îi mulţumesc lui Marcel Ţenter pentru munca depusă în ultimul an şi jumătate la acest club, pentru că am primit şansa de a fi antrenor asistent imediat după ce am încheiat cariera de jucător. Îi urez mult succes în continuare! Sunt foarte onorat ca am primit această șansă, este un vis devenit realitate. În același timp, acest lucru mă responsabilizează foarte mult şi, la fel cum am facut în cariera de jucător, mă voi lupta și voi da tot ce am mai bun din mine pentru ca această echipă să învingă. Sper ca, alături de staff-ul tehnic, să formăm o echipă unită, care să reprezinte acest oraş cu mândrie”, a spus noul antrenor principal al echipei, Marcel Silvasan.

Dorin Pintea (48 de ani) a fost jucător până în 2004, obținând împreună cu echipa trei titluri naţionale cu „U” Cluj. Timp de un sezon și jumătate a fost antrenor principal al echipei noastre de seniori, iar ca antrenor secund a obţinut un titlu de campion, trei de vicecampion şi a fost finalist CEBL. De asemenea, în calitate de antrenor secund a contribuit la câştigarea în acest an de către echipa de baschet seniori a Cupei României.

Branko Ćuić, Team Manager (38 de ani) a evoluat ca sportiv la 12 echipe din străinătate (Serbia, Bosnia&Herțegovina, Iran, Siria, Muntenegru) şi din România („U” Mobitelco, BC Timişoara şi BC Mureş). Este campion naţional al României în 2011 cu „U” Mobitelco, are patru medalii de argint în Campionatul Naţional al Romaniei, două cu „U” Mobitelco, una cu BC Timişoara şi una cu BC Mureş. În sezonul recent încheiat, Branko Ćuić a fost coordonatorului Centrului de Copii şi Juniori al clubului ACS U-BT Cluj-Napoca.

Managementul ACS U-BT Cluj-Napoca este încrezător că, împreună cu noii membri ai băncii tehnice, va construi o echipă pe termen lung şi că noul sezon competițional va însemna rezultate pozitive. Banca Transilvania este finanțatorul principal al ACS U-BT Cluj-Napoca şi, prin parteneriatul recent semnat cu Federația Română de Baschet, este principalul susținător al baschetului românesc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.