Sexy-voleibalista Ioana Vodă, campioană cu Alba Blaj, noul transfer al Universității Cluj

ioana voda voleibalistaVoleibalista în vâstă de 20 ani, Ioana Vodă, este ultimul transfer al echipei de volei feminin a Universității Cluj.

Tânăra voleibalistă evoluează pe postul de centru, are o înălțime de 1.80 m și are în palmares un titlu de campioană cu Volei Alba Blaj. Sportiva vine la Cluj după ce în turul de campionat a evoluat pentru formația SCMU Craiova.

„Am venit la Universitatea în primul rând pentru a juca și îmi doresc să dau totul pentru această echipă. Chiar dacă am venit acum, în mijlocul campionatului, sunt convinsă că nu o să am probleme cu adaptarea. Am întâlnit aici un colectiv foarte bun împreună cu care îmi doresc să fac o treabă excelentă”, a declarat Ioana Vodă pentru u-cluj.ro.

Jucătoarea a semnat un acord valabil pe doi ani și va debuta în tricoul Universității Cluj joi, 14 ianuarie, atunci când fetele pregătite de Dănuț Ciontoș vor întâlni, în deplasare, formația CSM București, în faza a II-a a Cupei României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.