„Taragotul de aur” la Cluj-Napoca, festival organizat în onoarea maestrului Dumitru Fărcaș!

Peste 50 de tineri sunt aşteptaţi la Festivalul Naţional Taragotul de Aur, dedicat memoriei lui Dumitru Fărcaş, eveniment ce va fi organizat de Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Cluj-Napoca, potrivit MEDIAFAX.

Directorul CCS, Flavius Milăşan, a declarat, miercuri, că ultima zi a festivalului, 12 mai, când va avea loc gala de premiere, marchează şi împlinirea a 81 de ani de la naşterea lui Dumitru Fărcaş.

„După decesul, anul trecut, a maestrului Dumitru Fărcaş, era normal, ca din punct de vedere cultural-artistic să reluăm festivalul naţional <> după ce în ultimii ani nu l-am mai organizat, din cauza lipsei de susţinere de pe plan local şi naţional. Vrem să organizăm în acest an cea de-a treia ediţie, după ce am discutat, în prealabil, cu autorităţile locale şi cu fiica lui Dumitru Fărcaş, care a pus bazele unei asociaţii culturale.

Astfel, <> va avea loc în perioada 10-12 mai, în memoria lui Dumitru Fărcaş, fiind aşteptaţi peste 50 de tineri artişti vocali şi instrumentişti din toată ţara – taragot, vioară, contrabas, scopul fiind sprijinirea acestora. Un astfel de eveniment constituie o rampă de lansare pentru tinerele talente. Ultima zi a festivalului, când va avea loc gala de premiere, marchează şi împlinirea a 81 de ani de la naşterea lui Dumitru Fărcaş”, a spus Milăşan.

Potrivit acestuia, juriul de specialitate al „Taragotului de Aur” va fi format din artişti, profesori de la academiile de muzică din ţară, printre membrii invitaţi figurând Elise Stan şi Ionuţ Fulea. Flavius Milăşan a subliniat că în perioada festivalului va avea loc şi ceremonia de inaugurare a numelui Dumitru Fărcaş acordat Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca. Primele ediţii ale „Taragotului de Aur” au avut loc la Casa de Cultură a Sudenţilor Cluj-Napoca în 2013 şi 2014.

Taragotistul Dumitru Fărcaş a decedat în 7 august 2018 la Cluj-Napoca, în urma unui infarct, acesta fiind înmormântat în localitatea natală Groşi, judeţul Maramureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.