Traian Băsescu: „Am încredere că românii nu se vor lăsa prostiţi”

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost prezent în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 10:00, în Piaţa Lucian Blaga din Cluj-Napoca, la mitingul de susţinere a sa pentru referendumul din 29 iulie.

Mitingul a început cu un concert de muzică populară, unde, printre alţii, Aurel Tămaş a îndemnat lumea să meargă la referendum „că nu degeaba au murit români la revoluţie”. Undeva la câteva mii de susţinători au fost prezenţi în această dimineaţă în piaţă, dar câteva surse susţin că au existat câteva autocare la intrările în oraş cu simpatizanţi aduşi din oraşele învecinate. Traian Băsescu a venit la Cluj însoţit de soţia sa, Maria, şi de fiica cea mică, Elena.

Băsescu a aprins în mod simbolic „flacăra democraţiei” şi a anunţat că dacă va pierde referendumul o va stinge, după ce va fi purtată prin ţară de tinerii democraţi până pe 29 iulie.

„La referendum unul dintre cei doi va primi o notă de trecere, celălalt va fi respins ca la bacalaureat. Eu sper să fiu printre cei admişi. De 8 ani, de când sunt preşedintele României, am construit prestigiul României în Uniunea Europeană, în NATO. Acestor oameni, lui Crin şi Ponta, le-au trebuit 4 zile să distrugă credibilitatea României. Patru zile din săptămâna neagră”, Traian Băsescu

Acesta şi-a acuzat adversarii politici că vor să controleze Justiţia din România, cu ajutorul anumitor trusturi de presă care să-i „prostească pe români”, dezvăluind că în Parlament sunt 20 de oameni urmăriţi penal.

„Am încredere că românii nu se vor lăsa prostiţi. În parlament sunt 20 de oameni sub urmărire penală”, a declarat Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.