Traian Băsescu îşi serbează ultima zi de naştere din postura de preşedinte al României! LA MULTI ANI!

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte, marţi, 63 de ani, fiind ultima aniversare a şefului statului în calitate de preşedinte al României, dar şi cea de-a treia pe care şi-o sărbătoreşte în plină campanie electorală pentru prezidenţiale, după cele din 2009 şi din 2004, când era şi candidat.

traian basescu

În 2009, preşedintele Traian Băsescu se afla în plină campanie pentru prezidenţiale, atunci membrii staff-ului său pregătindu-i o petrecere la sediul de campanie, cu un tort având mesajul „La multi ani!’ şi „58%”.

Şi în 2004, Traian Băsescu se afla în competiţie pentru prezidenţiale, el lansându-şi atunci campania electorală la Constanţa, judeţul în care s-a născut, alături de copreşedintele Alianţei PNL-PD Călin Popescu Tăriceanu, dar şi de Vasile Blaga şi Mona Muscă, scrie Mediafax.

Anul acesta, Băsescu aniversează împlinirea a 63 de ani pentru ultima dată ca şef al statului, de data aceasta neavând anunţat, până în acest moment, un program public, potrivit site-ului Administraţiei Prezidenţiale.

De altfel, preşedintele nu a avut nicio ieşire publică după primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din acest an.

De-a lungul timpului, preşedintele şi-a sărbătorit ziua de naştere nu numai în familie, ci şi alături de partenerii politici de la vremea respectivă.

În 2013, şeful statului a sărbătorit împlinirea a 62 de ani la vila de protocol, fiind prima aniversare în calitate de bunic, alături de familie şi de nepoţica sa, Sofia Anais, atunci în vârstă de câteva luni.

Preşedintele a postat, atunci, pe pagina de Facebook „Alături de preşedintele nostru” fotografii în care se află la vila de protocol, alături de familie şi ţinând-o în braţe pe nepoţica sa, cu ginerele său, Bogdan Ionescu şi cu fiica sa cea mică, Elena.

Şeful statului s-a născut în 4 noiembrie 1951, la Basarabi, actualul oraş Murfatlar, din judeţul Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.