Universitatea Cluj a câștigat fără drept de apel partida din finala fazei județene a Cupei României, scor 7-0, cu modesta formație Gloria Cătina, meci disputat vineri, 9 iunie, la Baza Sportivă „Dan Anca”, în fața a circa 1500 de suporteri.

Astfel, după câștigarea campionatului la pas în Liga a 4-a, „U” Cluj a obținut și trofeul Cupei României faza pe județ.
Înaintea startului partidei, jucătorii „Șepcilor roșii” au fost premiați de către reprezentanții Asociației Județene de Fotbal Cluj (AJF), organizatorii competiției, pentru câștigarea Ligii a IV-a.
Echipele de start:
„U”: Man (73, Rus) – Budăcan (80, Bâră), Abrudan, Ionescu, Manu – Giurgiu, Rogozan (69, Fodor) – Chiorean (56, Fizeșan), Goga, Hîmpea – Lemac
Gloria Cătina: Mocan – Trif, Bria, Tarcea, Bojan – Crișan, Pascu, Mureșan, Inovan, Crișan C. – Moldovan
Goga a avut nevoie de numai 11 minute pentru a înscrie primul gol al zilei, cu o lovitură de cap, Ionescu a majorat diferența, iar Lemac a stabilit scorul pauzei, cu o „dublă”. În fața unui adversar care nu a pus probleme nici în partea secundă, Goga a înscris alte două goluri, realizând „hattrick-ul”, în vreme ce lui Ionescu i-a revenit „misiunea” de a închide tabela. La final, ambele echipe au fost premiate de AJF Cluj, după care elevii lui Marius Popescu au prezentat trofeul galeriei, situată în afara bazei sportive, și au cântat minute bune alături de aceasta.
„Studenții” vor disputa barajul de promovare în liga a 3-a, împotriva învingătoarei din partida Avântul Bârsana și FC Lăpușul Târgu Lăpuș, iar prima manșă va avea loc sâmbăta viitoare, 17 iunie, pe Cluj Arena, de la ora 18:00, iar returul pe 24 iunie.
Universitatea este favorită certă la promovarea în eșalonul trei fotbalistic.