„U” Cluj, în derivă! Clubul nu are bani pentru cazări și riscă să nu se înscrie nici în Liga a 2-a

Programată inițial astăzi, 14 iulie, reunirea lotului Universității Cluj a fost amânată pentru miercurea viitoare, 22 iulie, iar variantă oficială comunicată de club este că startul Ligii a II-a a se va da pe 29 august și echipa ar avea mai mult timp de pregătire, notează actualdecluj.ro.

sediu u cluj baza sportiva dan anca

Termenul limită pentru care „U” Cluj se poate înscrie în Liga a II-a este 20 iulie, dar problemele financiare cu care se confruntă clubul și lipsa banilor pun sub semnul incertitudinii participarea în eșalonul secund.

Staff-ul tehnic și cel administrativ fac eforturi uriașe pentru a găsi bani de cazare și masă jucătorilor reveniți la echipă după împrumuturi.

Conducerea echipei așteaptă cei 60.000 de euro de la FRF pentru disputarea finalei Cupei României, iar în acest moment clubul nu dispune de fonduri pentru cazări și masă.

Soluția de avarie: Liga a III-a

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF şi Auraş Braşoveanu, reprezentantul cluburilor în eșalonul doi i-a avertizat pe oficialii cluburilor care nu dispun de bani pentru a duce la capăt un campionat în liga secundă că vor fi retrogradate direct în Liga a V-a, dacă se retrag în timpul sezonului, indiferent de motiv, potrivit noului regulament, potrivit stiridesport.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.