O clujeancă din comuna Florești postează pe rețeaua de socializare Facebook câteva fotografii rușinoase pentru imaginea comunei prin care atrage atenția primăriei asupra gunoaielor și resturilor menajere de pe malul Someșului, din zona Colonia de sub deal, de pe ambele maluri.
„Oameni buni din Cluj și mai ales cei din Grigorescu, care vara faceți plajă și mergeți la scăldat la Someș, imaginile vă arată ce se întâmplă câțiva km în amonte, respectiv în Florești, pe malul aceluiasi Somes”, atrage atenția Adela.
„Eu am surprins un moment în care își spălau caii exact în această zonă. Și când ne gândim ca unii părinți, vara, își lasă copii în această apa, sau probabil că mulți îs pe concepul acela că dacă apa trece peste două pietre se curață”, a comentat, ironic, o altă clujeancă.
Colonia de sub deal e o zonă locuită, în mare parte, de cetățenii de etnie romă, iar administrația „Șulea” ridică din umeri și o ignoră. S-au făcut zeci și sute de reclamații în ultimii ani datorită lipsei iluminatului public din zonă, din cauza câinilor vagabonzi și a gunoaielor, însă plângerile nu au primit niciodată un răspuns.