Programul Start Up Nation suferă modificări. Românii din Diasporă ademeniți să revină în țară

Liviu Rogojinaru, secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei, Turismului şi Mediului de Afaceri, a anunţat, sâmbătă, că se pregăteşte modificarea programului Startup Nation pentru românii din diaspora, care vor primi punctaj suplimentar. Cofinanţarea de 20% se numără printre schimbări, scrie MEDIAFAX.

„Am creat noua grilă, este în curs de aprobare. Vor apărea elemente noi de departajare între cei care vor să acceadă aceste fonduri. Vor fi punctaţi în plus cei care vin din diaspora. (…) Ca să pot să-l aduc pe cel de afară, să aibă o dorinţă în plus să vină, îi pun acolo un punct în plus (…) în grila de calificare”, a declarat Rogojinaru într-o emisiune la Antena 3.

Acesta a anunţat ca va fi implementată şi co-finaţarea în procent de maxim 20% din suma solicitată din partea statului.

„O altă noutate care apare o reprezintă faptul de cofinanţare. Eu nu cred în cineva care vine la stat şi care zice – dă-mi şi mie 40 de mii de euro şi eu nu am niciun ban să pun, dar hai că vedem cum facem – păi nu se poate, domnule, pune şi tu ceva, un pic. Va exista co-finanţarea. Ne-am gândit la un procent, sunt în cadrul avizării. Cofinanţarea poate să fie de 5-20%. 5% din suma care va fi cerută la stat, 10%, 15% şi vedem dacă punem chiar din 20%”, a spus secretarul de stat de la Ministerul Economiei.

De asemenea, beneficiarii care nu au studii superioare vor fi obligaţi să urmeze un curs de administrare a afacerilor înainte de a primi fondurile. Denumirea programului ar putea fi, de asemenea, schimbată.

„Să fie obligaţi ca până în momentul în care accesează fondurile, sau în momentul care vin şi accesează fondurile, să facă dovada că au urmat un curs de specialitate, dacă nu sunt ingineri, economişti cu studii superioare deja, e altceva. Dar pentru cei care nu au studii superioare sau nu au avut un curs de specialitate, (să prezinte dovada n.r.) că au urmat un curs foarte scurt şi foarte condensat de management, de administrare a busniess-ului. Domnule, unul pe care îl pun să îmi facă un business îmi bagă în faliment zece. E un stadiu de avizare, se trece pe la toate ministerele. (Noutăţile) vor fi aplicate pentru Startup Nation sau cum se va numi, probabil că va avea o denumire puţin schimbată. Vrem să fie un program aproximativ nou”, a mai declarat Liviu Rogojinaru.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.