Traian Băsescu, atacuri DURE la adresa USL în cadrul dezbaterii publice de la Cluj

Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost prezent, duminică, la dezbaterea publică iniţiată de Fundaţia Mişcarea Populară cu tematica „Statul de drept – între modelul european şi realitatea din România” şi a lansat atacuri dure la adresa Uniunii Social Liberale şi a guvernului condus de Victor Ponta.

Traian Basescu
foto © eClujeanul.ro

„Statul de drept este o noţiune care, în opinia mea, ne limitează. Unele ţări au dubii serioase faţă de intrarea României în spaţiul Schengen. .

România a făcut paşi înapoi din vara anului 2012, când era stabilit ca în toamna acelui an să intrăm în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi cu cele maritime, urmând ca în faza a 2-a să intrăm cu cele terestre. Din păcate evenimentele de atunci şi cele din decembrie 2013, atacurile la instituţii practicate de actuala majoritate, atacurile la justiţie, atacurile la procurori au fost de natură să ne descalifice pentru acest lucru, în primul rând prin credibilitate.

Vedem atacuri la judecători şi la instituţiile statului, nu neapărat cele legate de justiţie, la instituţii care sunt deja în ansamblul european şi în ansamblul NATO, aceste atacuri pun sub semnul întrebării îndeplinirea criteriilor politice. Denigrarea instituţiilor care sunt recunoscute ca fiind deja parte a sistemului european, refuzul de a aplica hotărârilor judecătoreşti, avem doi parlamentari cu hotărâre definitivă, de nerespectare a criteriilor de integritate, politicieni pentru care Parlamentul nu a dat dispoziţii să plece din Parlament. Datorită jocului mediatic, românii sunt ţinuţi departe de înţelegerea realităţilor dure pe care le avem. De asemenea, refuzul de a aviza începerea urmăririi penale pentru un ministru sau parlamentar este un indiciu că instituţia Parlamentului României nu funcţionează la standarde europene.

Când ai patron turnător sau patron inculptat este foarte greu ca cineva să accepte că făcând politica acestui patron, presa este liberă. O mână de oameni politici nu va reuşi niciodată să aplice aceste criterii dacă electoratul nu este exigent şi cât de tolerant a fost electoratul românesc, când a ales preşedinţi de Consilii Judeţene despre care se şrtia că sunt în instanţă sau că au dosare de corupţie. Din păcate am văzut tolerantă la corupţie, la nerespectarea neregulilor, a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a făcut referire şi la faptul că există 7 miniştri în închisoare şi 18 parlamentari pe rolul instanţelor.

„Acum avem 7 miniştri în închisoare, 18 parlamentari şi mulţi alţii pe rolul instanţelor, statul a început să funcţioneze, avem peste 50 de directori de mari companii de stat sunt în închisoare pentru abuzuri şi corupţie. Acum se vede corupţia care nu era de văzut pe vremea lui Adrian Năstase”, a mai precizat Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.