„U” Mobitelco a trecut de primul hop: victorie cu BC Timişoara!

foto: u-mobitelco.ro

„U” Mobitelco BT a învins, duninică, formaţia BC Timişoara, în deplasare, scor 89-79, într-o partidă care a contat pentru etapa a 4-a a Ligii Naţionale de baschet masculin.

Universitatea Cluj a bifat cea de-a patra victorie consecutivă în Liga Naţională de baschet masculin, pe terenul formaţiei BC Timişoara, scor 89-79 (19-27, 23-16, 19-27, 18-19), şi ocupă locul 2 în clasament, cu 8 puncte.

Marcatori

„U” Mobitelco: Wright 21 (6 rec., 3 pase decisive), Nikolov 21 (3X3), Hallik 17 (4X3, 5 rec.), Todorovic 10 (7 rec., 2 p.d.), Barnette 9 (6 rec., 4 p.d.), Nakic 9 (3X3), Baciu 2 (3 rec.). A mai jucat Pop (1 p.d., 1 interceptie)

BC Timisoara: Archie 20 (7 rec.), Jovanovic 18, Jelenic 10, Capusan 4, Johnson 4, Sarovic 4, Andrei 3, Derasimovic 2.

„Sunt mulţumit de victoria de azi, am reuşit să oprim jocul Timişoarei, echipa a jucat matur. Pe partea de atac, am avut câteva greşeli, însă, per total, sunt foarte mulţumit de jocul băieţilor. Dacă de jocul echipei sunt mulţumit, sunt foarte nemulţumit de prestaţia arbitrilor! A fost la început tratamentul incorect la care a fost supus preşedintele Mircea Cristescu, apoi a fost faza în care am atras atenţia arbitrilor asupra comportamentului băncii tehnice a gazdelor şi am primit tehnic şi noi şi Timişoara! A venit în ultimele 35 de secunde al doilea tehnic, într-un moment în care eu nu am spus nimic, am cerut doar time-out. Nu vreau să îmi dea nimeni lecţii de regulament, vreau ca echipa mea să fie tratată corect. Nu se pot comporta aşa cu mine! Vreau să fiu tratat la fel ca şi ceilalţi şi, de asemenea, îmi doresc ca cei de la club să mă protejeze”, a declarat Niksa Bavcevic, potrivit u-mobitelco.ro

„U” Mobitelco primeşte vizita formaţiei CSU Ploieşti în etapa a 5-a, partidă care va începe de la ora 19 şi va fi transmisă de Digisport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.