Programul de pregatire al baschetbalistilor de la „U” BT Cluj! Echipa sa va reuni pe 1 august, iar in 21 iulie isi vor afla adversarii primei editii a Basketball Champions League

Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania se va reuni pentru sezonul 2016 – 2017 in data de  1 august 2016, urmând să se pregătească la Cluj timp de o săptămână, apoi va pleca intr-un cantonament la Cheile Grădiştei, se va deplasa in Serbia pentru un turneu amical si se va intoarce la Cluj pentru Turneul Internaţional City Cup.

dykes U BT Cluj - Steaua 27.02.2016

Programul de pregătire a echipei conduse de Mihai Silvăşan, Dorin Pintea şi Branko Cuic este urmatorul:

  • 1 august – reunirea lotului
  • 2-9 august – pregătire la Cluj-Napoca
  • 10-21 august – pregătire la Cheile Grădiştei
  • 23-28 august – pregătire la Belgrad şi două meciuri în 26 şi 28 august
  • 29 august – revenire Cluj-Napoca
  • 30 aug – 7 septembrie – pregătire la Cluj-Napoca
  • 8 – 10 septembrie Turneu Internaţional City Cup la Cluj-Napoca – 3 meciuri
  • 15 septembrie SUPERCUPA României
  • 19 septembrie – prima etapa din campionat

Candidatura U-BT Cluj la prima ediție a Basketball Champions League a fost acceptată, echipa fiind repartizata alături de cealaltă participantă din Liga Națională, campioana CSM CSU Oradea, în primul tur preliminar.

Adversarii clujenilor din acest prim tur, ce se va desfășura în 27 și, respectiv, 29 septembrie, vor fi trași la sorți în 21 iulie la Munchen dintre echipele Juventus (Lituania), Kataja (Finlanda), Igokea (Bosnia), Rilski Sportis (Bulgaria), Donar Groningen (Olanda), Mornar Bar (Muntenegru), Tartu Rock (Estonia), CSM CSU Oradea (România), Previdza (Slovacia), Bakker Bears (Danemarca), Sodertalje (Suedia), FC Porto (Portugalia), Benfica (Portugalia) sau AEK Petrolina (Cipru).

Cele opt echipe câștigătoare ale acestor prime manșe duble vor întâlni în turul secund preliminar alte opt echipe: Lukoil Academic (Bulgaria), Szolnoki Olaj (Ungaria), Spirou Charleroi (Belgia), Besiktas Istambul (Turcia), Ironi Nahariya (Israel), Usak Sportif (Turcia), Openjobmetis Varese (Italia), Riesen Ludwigsburg (Germania).

Câștigătoarele din turul secund preliminar se vor califica pe tabloul principal al Basketball Champions League, acolo unde sunt deja calificate direct 24 de echipe: ASVEL Villeurbanne Lyon, SIG Basket Strasbourg, AS Monaco și Le Mans Sarthe (toate din Franța), Banvit și Pinar Karsyaka (ambele din Turcia), Aris Salonic și PAOK (Grecia), Sidigas Avellino și Umana Reyer Venezia (Italia), Fraport Skyliners și EWE Baskets Oldenburg (Germania), Telnet Oostende (Belgia), Maccabi Rishon Le Zion (Israel), Cibona (Croația), CEZ Nymburk (Cehia), Neptunas (Lituania), Rosa Radom (Polonia), Helios Suns (Slovenia), Mega Leks (Serbia), Iberostar Tenerife (Spania), Avtodor Saratov (Rusia), Khimik (Ucraina) și Ventspils (Letonia).

Învinsele din cele două tururi preliminare vor fi distribuite pe tabloul principal al FIBA Europe Cup.

„Sunt echipe din campionate puternice, multe cluburi cu tradiție, este limpede că Basketball Champions League va fi o competiție puternică. Mă bucur că noi am reușit să ajungem aici, în faza preliminară, înseamnă că clubul nostru este văzut cu ochi buni. Ne dorim foarte mult să facem treabă bună și să progresăm toate planurile”, a sustinut antrenorul echipei U-Banca Transilvania, Mihai Silvasan.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.